Entuziasm în curtea lui Dinamo după calificarea în Final Four-ul din European League! Ionuț Popa a mărturisit pentru ProSport că următorul obiectiv este prezența între cele mai bune echipe din Liga Campionilor, după ce „dulăii” au reușit să treacă de Skjern și marți seara, scor 38-34.
Imediat după returul cu tânăra formație ajunsă direct în sferturile de finală, Ionuț Popa a subliniat că n-a avut nicio emoție în Danemarca și a remarcat felul în care Xavi Pascual a pregătit cel mai important meci al anului pentru Dinamo.
Președintele celor de la CS Dinamo anunță că proiectul va continua la un alt nivel în cel mai scurt timp, tot sub comanda lui Xavi Pascual, antrenorul care a scris istorie cu Barcelona.
„Am spus de la bun început că o să ajungem în Final Four și mă bucur că am avut dreptate. Aș vrea să fim acolo, noi, Nantes, Flensburg și Sporting. Adică o formație din fiecare țară, să nu vină foarte mulți nemți. E o bucurie foarte mare pentru noi, mai ales că mulți și-au dorit ca acest proiect al lui Dinamo să nu reușească.
Am dominat de la un capăt la celălalt returul cu Skjern și am demonstrat că avem unul dintre cei mai valoroși antrenori din Europa. E greu să-l bată cineva pe Pascual la acest nivel în două meciuri, după ce Xavi apucă să cunoască adversara.
Cât despre Cupara, de exemplu, m-au întrebat danezii lângă care am stat în tribune cum am făcut să-l luăm și dacă e vreo șansă să apere pentru ei. Au fost impresionați de felul în care a apărat în acest meci.
Dacă primim wild-card, la anul suntem în Final Four de Champions League”, a spus președintele Ionuț Popa, pentru ProSport.
Ionuț Popa ne-a mărturisit prin ce a putut să treacă până să se bucure pentru un succes extraordinar. În acest sezon, Dinamo poate realiza o triplă istorică, după ce a devenit deja matematic campioană, așa cum era de așteptat.
„Ce am pățit în această deplasare nu mi s-a mai întâmplat niciodată. M-am trezit că mi-am uitat pantofii, mi s-a umflat apoi și măseaua și am căutat peste tot Augmentin în acest mic oraș de 10.000 de locuitori. Am zis că nu poate să țină ghinionul la nesfârșit și asta s-a întâmplat.
Atunci când s-a încheiat meciul, m-am uitat pe telefonul și au intrat instant peste 100 de mesaje. De obicei, sunt vreo 20 de mesaje, cam așa”, a completat conducătorul campioanei României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER